Hai în peștera ideilor!
Zăpadă, soare, poezie în Peștera. Peștera…„arhetip al uterului matern”… loc subteran, scobit în pământ sau în munte întunecos.
Pentru Platon, lumea acesta este ca o peșteră – o lume a neștiinței, a suferinței, a pedepsei, în care sufletele omenești sunt ținute închise. Sufletul trebuie să iasă de aici pentru a contempla adevărata lume a realităților – lumea Ideilor.
Peștera este simbolul lumii, locul nașterii și al inițierii, imaginea centrului și a inimii. Intrarea în peșteră înseamnă întoarcerea la origini și de aici înălțarea la cer. Peștera este locul interiorizării psihologice, în cursul căreia individul devine el însuși, se maturizează. Își organizează eul interior (propria peșteră), adaptându-l la lumea înconjurătoare, fiind conștient de subiectivitatea și de autenticitatea sa.
Ceață de dimineață în Peștera
Un gând se naște din realități exterioare sau interioare, iar o întâmplare generează o emoție. Deasupra peisajului de basm, plutește emoția acestei întâmplări minunate… E a doua zi din povestea de iarnă de pe potecile brașovene. Am plecat de la cazare fără gând încrezător. Peisajul ce se deschidea de la fereastra restaurantului în care am servit micul dejun nu era deloc promițător… iar noi încă nu ne săturaserăm de imagini uimitoare. Același „noroc” din ziua precedentă însă ne-a adus în satul Peștera, în zi de duminică, dar nu oricum: cu soare și cu zăpadă.
Despre un toponim – Peștera
Nu știam care basm e mai frumos: cel de ieri – al apusului sau cel de azi – al exploziei de lumini amestecându-se: a albului imaculat al zăpezii și a aurului lichid al soarelui. Sinele meu primește această nuntire de lumini și o duce în întunericul peșterii, transformând-o în energie bună. Nu se poate altfel! În satul Peștera, adâncul-peșteră al ființei mele simte sublimul și-l captează cu toate simțurile. Peștera Liliecilor e cea care dă numele acestui sat de poveste. Iau semnificația pozitivă a acestui animal impur: perspicacitatea, căci vede chiar și în întuneric; auzul dezvoltat ca să poată prinde totul. Precum călătorul!
Peștera – „Mica Austrie”
Datorită peisajelor ireal de frumoase pe care le oferă, satul Peștera mai este denumit și „mica Austrie”. Masivul muntos Piatra Craiului, dar și masivul Bucegi înconjoară satul ca o fortăreață. Vârfurile ascuțite par ziduri de cetate, casele risipite par adăposturi sigure, ferite de vacarmul lumii, iar drumurile ce șerpuiesc printre ele, acum acoperite de zăpadă, se pierd în zare. E situat la aproximativ 1200 de metri altitudine și aparține comunei Moieciu.
Floarea-de-colț
E „casa” florilor-de-colț, adăpostește aceste flori-steluțe, pentru că vrea să fie cer. Steaua care s-a desprins din spațiul celest, pentru a cunoaște lumea oamenilor, a ajuns deasupra vârfurilor masivului Piatra Craiului. A fost încântată de peisaj și s-a îndepărtat de tovarășul ei de călătorie, vântul. A căzut și s-a lovit de primul vârf ascuțit. A devenit o floare albă de forma unei steluțe… Satul acesta e cer cu steluțe ce stau vara pe stânci, iar iarna pe ramuri…ce stare poate crea natura!
Legenda unei relații imposibile
Satul Peștera pare a fi fost scena unei nefericite povești de dragoste. Prin 1700, țarul Petru al Rusiei ar fi venit aici să cumpere niște pământuri. Era însoțit de frumoasa prințesă Ludmila Berejnova. La Castelul Bran, ar fi negociat cu un conte transilvănean cumpărarea unor pământuri din Peștera. Cei doi erau camarazi și în lupta împotriva turcilor. Prietenia lor ar fi fost distrusă din cauza poveștii de dragoste care se înfiripă între conte și Ludmila, în timpul în care Țarul s-ar fi întors în Rusia pentru a aduce bani în vederea achiziționării terenurilor. Conștientizând că este o relație imposibilă, Contele a omorât-o pe prințesă chiar la poalele Pietrei Craiului, în satul Peștera. Să fi fost așa? Legenda rămâne o punte între realitate și fantezie…
Monumentul din Peștera
În satul Peștera, ne întâmpină monumentul pe care sunt scrise câteva versuri din „Legenda Branului”. Este un poem epic cules de profesorul Ion Duicu. Povestea vorbeşte despre un moş-strămoş pe nume Bran-da-Bur, din neamul dacilor, păstor cu stare care îşi purta turmele pe hotarele dintre Munții Bucegi și Piatra Craiului. Înainte să moară, acesta împarte averea fraților săi, îndemnându-i să întemeieze așezări în acel ținut. Ghicuță este părintele satului Peștera. „Tu GHICUȚĂ urci Vlădușca/Pînă-n Pietrele de Crai./Să-mi faci brînza cea mai grasă./Dar cu coji de brad s-o dai. /Afle vărul Secelean/C-a făcut-o un Peșterean.” Monumentul, care reprezintă un păstor din neamul dacilor, e străjuit în partea dinspre drumul îngust de un șir de copaci printre care răzbate soarele puternic al acestei dimineți. Ne adâncește și mai mult starea de sublim și de poezie. Căci e o drumeție cu zăpadă, soare, poezie în Peștera!
Poezia naturii la Peștera
E o simfonie a picăturilor de apă ce se scurg ritmic de pe crengile copacilor. Zăpada se topește discret sub soarele… de primăvară. Dar încă scârțâie sub picioare stratul alb care acoperă pământul. Tăcerea munților participă ca un fundal solemn care dă greutate fiecărui sunet. Privirea e furată când de planul îndepărtat, când de cel apropiat. Crestele albe se ridică deasupra și dincolo de stratul de ceață densă care șterge contururile realității, dând un aer misterios întinderii din planul îndepărtat.
Tablou sublim la Peștera
Mestecenii cu crengi albe par magicieni ce șoptesc tainele locului, folosindu-și crengile-baghete subțiri și unduitoare. Sau poate sunt niște statui îmbrăcate în mantii albe efemere, martore ale unor momente fermecătoare pe care turiștii le trăiesc, pentru a le transforma în amintiri epice. Degetele mele se plimbă ușor pe ramura unui copac, împodobită cu flori de zăpadă. Stăm de vorbă, spunem cuvinte ce ne aduc lumile aproape… „Fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine.”, într-o drumeție cu zăpadă, soare, poezie în Peștera.
„Captivități cerești”
Sunt zile în care drumeția e tot ce contează. Sunt momente în care desprinderea de rutină vibrează în ființa mea cu o forță greu de a fi descrisă în cuvinte. Sunt clipe în care simt că nu trăiesc în zadar, că adaug altor întâmplări importante ale ființei mele aceste plimbări pe poteci… care au întotdeauna povești și tâlcuri.
„A nu trăi în zadar înseamnă a ști să dai vieții pământești aspectul unei captivități cerești.” (Lucian Blaga)
Dacă te-am convins, vizitează satul Peștera și lasă-mi câteva impresii despre articol în comentarii! Citește un articol similar despre Fundata și Șirnea!
Călătorește și povestește!
