Transapuseana – peisaje de vis. Între real și imaginar

389

Drumurile „trans”

Transapuseana – peisaje de vis! „Trans” înseamnă „dincolo”, „peste”. Drumurile „trans” sunt schițele destinului. Relieful ondulat cu munți și văi poate simboliza urcușurile și coborâșurile, bucuriile și suferințele. Ori izbânzile și înfrângerile, pasiunile și sacrificiile, încrederea și teama care ne definesc ca ființe terestre. Peisajele „trans” nu sunt doar un dar al naturii (imagini statice sau cadre naturale surprinse într-un anumit moment). Ele devin sursă pentru experiențele noastre, evidențiind continuitatea dintre spațiul fizic al peisajului și universul interior al observatorului.

Astfel se estompează granițele dintre real și imaginar, iar peisajul își primește semnificația în măsura în care el devine o proiecție a percepțiilor și a trăirilor individuale. Peisajul poate fi același, ochii care îl privesc sunt alții, sufletele pe care le pătrunde sunt diferite. Natura devine în felul acesta o permanentă „lecție de citire” în care „Piatra poate fi citită,-/iar norii ne spun o poveste.” (Nichita Stănescu)

Transapuseana dinspre Abrud

Transpauseanea dinspre Abrud se deschide cu zona Bucium. Transalpina din Apuseni, cum i s-a mai spus, este un drum județean de aproximativ 80 de kilometri. Străbate munții Trascăului, din satul Bucium (DN74) până în municipiul Aiud (DN1, respectiv A10), județul Alba. Munții Trascăului sunt o grupă montană a Apusenilor cu cel mai înalt vârf de 1369 de metri, vârful Dâmbu. Partea sudică a grupei este situată în Valea Ampoiului, județul Alba, iar cea nordică este Valea Turenilor, județul Cluj. Cea mai mare parte a grupei este situată în primul județ menționat. Are un mare potențial turistic. Impresionează prin peisajele de poveste, prin multitudinea „acelor de păr” care solicită prudența șoferului, prin atmosfera de lume miraculoasă, ireală parcă. Căci Transapuseana are peisaje de vis.

Poarta de intrare în Țara Moților

Intrarea pe Transapuseana este vizibilă datorită diferenței dintre asfaltul învechit de până acolo și cel nou pe care îl observăm în comuna Bucium. Ea nu poate fi ratată. Peisajele ne cuceresc după mai puțin de trei kilometri. Avem impresia că în fața ochilor noștri se pictează muntele prin care este săpat drumul… Comuna Bucium este în partea auriferă a munților Apuseni. E poarta de intrare în Țara Moților, ținut al minerilor, iar în secolul al XIX-lea considerat un centru al breslei cojocarilor.

Popas pe Transapuseana

Un popas de aproape trei ore ne scoate din timp și ne lasă fără cuvinte. E galerie de „artă” cu intrare liberă pentru bucurie nesfârșită. Observăm nuanțe infinit de blajine, joc de lumini și de umbre, azur brăzdat de albe linii, pete de culori delimitate…Ochii ne strălucesc, privirile își zâmbesc, comunicarea este nonverbală. „Ce ai scrie despre această drumeție?”… Răspunsul a fost gândit chiar de dinainte de a începe traseul (unele întâmplări minunate se presimt) și scris doar după aprofundarea minunăției de peisaj „trans”, de data aceasta apusean… Asta am scris… că nu mă pot supăra, pentru că nu pot fizic opri clipa, dar că sunt nespus de fericită, că ea s-a oprit în ființa mea.

Timpul suspendat într-un peisaj

Aș suspenda timpul într-un peisaj… Aceasta este o stare. Am simțit-o în această zi de 9 noiembrie 2024. Magie de (încă) toamnă…„Trebuia să veniți în octombrie. Atunci să fi văzut culori!”, a exclamat o tanti întâlnită pe un deal din satul Bucium. Mergea să mulgă vacile care pășteau pe vârf, apoi să le pregătească pentru noapte. Sunt curioși oamenii de la sat. Sunt obișnuiți să știe tot despre semenii lor și pregătiți să stabilească niște conexiuni cu cei care îi vizitează. Aici simțim cel mai bine apartenența la același neam… dar viețuim în locuri și în moduri diferite.

Plăcerea vorbei

Plăcerea vorbei îi face simpatici și e greu și inutil să fim imuni la această autentică deschidere. Mintea ei găsește repede legături. „Preotul nostru, care a plecat acu’ zece ani de pe aci, este la voi în oraș. Oare cum nu îl știți? Soția lui e farmacistă.” Fascinant! Apoi își continuă urcarea, dificilă mișcare zilnică, dar asumată ca rost al existenței. Toamna, la ora 16, deja se lasă seara, iar soarele coboară după dealuri… Parcă le ia la rând pe toate și își caută câte un culcuș după fiecare. Dar vânătorii de peisaje își poartă pașii după lumina lui, cu uimire la fel de puternică mereu… Pentru ei, natura e inspirație inepuizabilă indiferent de lună, de an, de timp… călătorului Transapuseana îi oferă peisaje de vis.

Clipa cea repede oprită într-un mesteacăn

Aș opri clipa cea repede într-un mesteacăn galben, singuratic, între ruginiile foioase și veșnic verzii brazi, pe un deal dintr-un sat apusean. Trunchiul alb are coaja brăzdată cu linii fine. E ca o lumânare susținând galbena coroană ce pare o flacăra arzând domol și fără ezitare. Se înalță spre cer, nederanjată de vântul care ar putea să-i oprească urcarea sau să-i îngreuneze pâlpâirea. Scânteiază peisajul acest galben ca al mierii de salcâm. Frunzele ce-i mai stau pe ramuri și cele ce s-au așternut pe pământ sunt ca niște petale de lumină căzute din soarele care-l veghează. Îl privesc și-i ascult șoptita rugăciune: pentru vara pierdută și pentru iarna ce se apropie.

Solemnitate

Solemnitatea sa plutește peste întreaga culme a dealului din spatele curților și se răsfiră până în vale unde se vede turnul bisericii răspândind sacrul. Îl vedem, îl mirosim, îl inspirăm. Avem nevoie de el în zilele următoare în care vom purta amprenta lui și vom umple clipele rutinei săptămânale cu o mai mare bucurie… Viața trebuie trăită (și) doar pentru a vedea cum îngălbenește frunza, cum albastrul de cer însorit umple ochii. Pentru a face un popas în iarba mirositoare, pentru a hrăni dialogul dintre gânduri și dintre culori, pentru a asculta liniștea…

Timp transformat în netimp

Aș transforma timpul în netimp cu soare arzător și cu apus copleșitor de toamnă târzie. Aceasta să-mi fie haina elegantă, încheiată cu nasturi de frunze, lungă. Să mângâie covorul pământului care-i devine imprimeu impresionant. Să fie prinsă la mijloc cu brâu de lumină împletit din raze de soare de răsărit, de miazăzi și de apus. Să aibă guler de azur și cu mâneci de ramuri ușor fluturând!

Iarba de sub tălpi

Aș face rădăcini tălpilor mele în iarbă… Fân moale acum care se împreunează, pe ici pe colo, cu puf fin de flori de câmp trecute de vreme, misterioase pete albe pe covorul întins și omogen în nuanțe verzui-maronii. Mi-aș lăsa trupul lipit de pământul răcoros deja, primind însă căldura razelor soarelui care răzbește în disputa cu vântul la orele amiezii. Îi permite doar câteva ușoare adieri, dar îi recunoaște puterea înspre ceasurile după-amiezii. Mi-aș lăsa nările larg deschise pentru a inspira mirosul de fum de foc aprins la ceas de seară. Vine dintr-o curte în care un gospodar sfârșește curățenia de toamnă. Sau a ieșit prin hornul unei case în care soba s-a încins.

Pași nenumărați

Aș face pași care nu se pot număra pe pajiști montane alături de vite rumegându-și hrana lent și mișcându-și trupul greu. În urma lor, rămâne ecoul blând de talangă printre plopii adormiți. E linia melodică ce transmite povestea acestor ființe necuvântătoare, tovarăși de nădejde ai mocanilor ai căror strămoși l-au văzut pe Avram Iancu. Pașii l-au purtat prin Apuseni, în drumul spre Blaj. Aș bate pasul pe loc, pe uliță… fără a ajunge nicăieri. Mi-aș pierde privirea în pomul cu mere de aur ce par globuri ale Crăciunului sau o comoară a basmului, simbol al tainelor și al dorinței de aventură.

Continuu prezent

Aș șterge început și sfârșit și m-aș uita în continuu prezent, privind luna în cuibar de vârfuri de copaci multicolori. Astrul tutelar apărut în zori de seară, desenat în alb pe un imens albastru, ne veghează oriunde ne-am afla. Dar cât de frumos răsare în acest final de zi! Ca o regină! Aș însuma orele în infinit pentru a asculta la nesfârșit tăcerea amiezii, zarva copiilor ieșiți pe ulițe, spre seară, zgomotul drujbelor care fac bucăți din trunchiuri de copaci pentru focul din sobe. Iarna e lungă!

Călătorie perpetuă

Aș face din timp călătorie perpetuă în mine însămi… aș porni din realul care mă înconjoară, i-aș lua frumusețea, profunzimea, ideile, lecțiile primite de la cei pe care destinul mi-i scoate în cale… i-aș da trupului apa și hrana îndestulătoare pentru lungul drum prin ființa mea, pentru că nu am perspectiva finalului acestui traseu. Aș construi un traseu din toate peisajele „trans” care mi-au fost buni dascăli și tovarăși prețuiți… Transapuseana are peisaje de vis…

Într-adevăr „veșnicia s-a născut la sat”!

Dacă te-am convins, nu ezita să străbați și să poposești pe Transapuseana! Lasă-mi câteva impresii despre articol în comentarii!

Călătorește și povestește!