Despre libertatea de a fi blogger
Un concept fascinant… „libertatea de a fi blogger” e la fel de credibilă ca și cea de a fi fericit sau deprimat, harnic sau leneș. Suntem ceea ce dorim să fim. Mintea noastră face și desface orice…depinde de modul în care știm să o controlăm.
Așa că: de ce nu? Mi-am zis într-o zi…de ce nu aș face un blog în care să scriu despre drumețiile și călătoriile pe care le fac alături de prieteni, de familie, de colegi…Cine îmi poate îngrădi această libertate?…
Ideea a prins contur în mintea mea treptat, dar a fost rostită în timpul unei plimbări…poate are dreptate Nietzsche care afirma că „numai ideile la care ajungi în urma unei plimbări au valoare”. În Antichitate, învățarea se făcea predominant în timpul unor plimbări. Mișcarea picioarelor pune în circulație gândurile, deschizând sursele gândirii care ne hrănesc creierul. Mintea hoinărește cu sens și astfel se creează narațiunea personală amplă…
Despre mine
Cris îmi spun cei foarte apropiați, Ligia – nimeni. Deși mi-ar fi plăcut. Dar nu m-am prezentat niciodată așa și, mult timp, nici nu am scris/rostit și acest al doilea prenume.
Sunt profesoară de literatura română la un liceu și meseria mea e o pasiune. Nu cred că aș putea să fiu altceva. Când eram elevă de gimnaziu, aveam un catalog în care erau trecute nume de elevi cărora le dădeam note. În școala mea imaginară, aceștia erau copiii colegilor mei. Și chiar mi se întâmplă azi acest lucru. Însă nici măcar în fanteziile mele, nu mi-am construit o imagine a unui om care să scrie despre pasiuni și convingeri și să le transmită și altora ce gândește.
Și dacă o idee nu vine din subconștient, ea se formează prin experiențe și prin cunoștințe acumulate. Curiozitatea și introspecția reprezintă, de asemenea, un catalizator pentru generarea unor idei. Experiențele ne aduc aproape oameni, cunoștințele ne provoacă să ne dezvoltăm, curiozitatea ne antrenează imaginația, introspecția ne lămurește asupra a ceea ce suntem și asupra a ceea ce vrem să devenim, analizând ceea ce am fost.
Așadar, ideea blogului a plecat de la o plimbare și de la un prieten... o călătorie prin Hunedoara și un partener de drumeții care m-a învățat o lecție foarte importantă: simplitatea înseamnă naturalețe și autenticitate. Recunoștința este eternă.
Da, a trăi simplu sau a gândi simplu poate însemna eliberarea de dorințe complicate, de stres și de presiunea de a avea mai mult decât este necesar.
Am adăugat celor învățate o valoare care pentru mine este fundamentală: sinceritatea.
Sincer, autentic și simplu, voi crea pentru acest blog.
Cristina-Ligia Matei
De ce?
Am fost întrebată „de ce?”. E un interes material sau e „doar așa”?! Răspunsul a fost scurt: doar așa.. pentru mine și pentru cei care ar fi interesați de ceea ce aș putea eu să scriu.
E o provocare. E o ieșire din spațiul școlii, e o încercare de a colora o rutină plăcută, de altfel, și de a aduce un plus de semnificație unor experiențe care, aș zice, nu întâmplător îmi testează forțele psihice și fizice.
Despre ce voi scrie?
Începuturile se vor lega de câteva articole care cuprind mai multe impresii din drumețiile care au construit subtil, în mintea mea, ideea exprimată pe poteca dinspre Cetatea Colț, Castelul din Carpați al lui Jules Verne. Poate mai puține detalii tehnice, la început, dar le voi adăuga pe parcurs.
Blogul este un proiect personal pe care eu îl consider un exercițiu: de scriere, de utilizare a Internetului ca platformă universală de exprimare, de transmitere a unor gânduri unui public care apreciază libertatea creativă. El nu are un scop. El în sine este un scop: experiența de a-l avea. Pentru a-l avea, e nevoie de călătorii, de planuri de călătorie, de timp gestionat eficient, de lectură despre zonele vizitate, de un instrument pentru fotografii și pentru filmări. Articolele astfel gândite și scrise, însoțite de material foto-video corespunzător, vor exprima o emoție și o realitate: bucuria de a fi fost într-un loc, într-un timp, pentru a-i descoperi natura, istoria, cultura, oamenii și…farmecul.
De ce Poteci cu povești?
Este un blog despre poteci românești cu ale lor povești care se vor intersecta cu narațiunea mea și a celor care mă vor însoți. Munți, dealuri, poieni cu flori, ape curgătoare, mare, cascade, păduri, cetăți, castele, ruine, răsărituri și apusuri…minuni ale tărâmului pe care ne-am născut și în care suntem înrădăcinați cu sau fără voia noastră. Li se adaugă povești: legende, basme, balade, istorii reale sau inventate de oameni ai unor locuri pentru a explica un trecut care devine astfel sursa de inspirație a prezentului.
Blogul însuși este o poveste: a DRUMEȚIEI mele. Începe cu Este acum…
Tocmai ai citit expozițiunea și ai aflat intriga. Te invit să mă însoțești în desfășurarea acțiunii. Va fi bogată în momente epice, nu va aduce prea repede punctul culminant și nici deznodământul. Dacă ai un gând constructiv, o sugestie, o observație, nu ezita să lași un comentariu sau să îmi trimiți un mesaj (vezi Contact).
Te aștept să călătorești pe Poteci cu povești!