Vârfuri din Făgăraș… vârfuri din viață… vârfuri care înțeapă… vârfuri care liniștesc. Ce e un vârf? Este partea cea mai de sus a unei construcții, a unei forme de relief. Este extremitatea ascuțită a unui obiect.
Așa citim în DEX unde găsim și alte explicații și expresii. Unii sunt vânători de vârfuri… Trebuie să înscrie în filele vieții lor cucerirea vârfurilor. De peste 2500m. Un vis frumos – vârfuri care liniștesc. Cei care nu pot ar zice că e un moft – vârfuri care înțeapă. Însă fiecare își oferă bucuriile care încarcă bateriile și le încântă sufletul. Poate uneori și orgoliul. Fiecare își testează limitele așa cum crede că e bine pentru sine.
Cucerirea unui vârf
Vârfuri din Făgăraș ispititoare și greu sau ușor de cucerit… În funcție de condiția fizică a celor care se încumetă să urce. Și de perseveranța iubitorului de munte. Îmblânzirea tăcerii verticale nu depinde doar de efortul fizic, ci și de călătoria interioară, de dialogul cu sinele, de convingerea că dacă vrem ceva cu adevărat, putem. Potecile pot fi abrupte și cu grohotiș. Pot fi cu expunere spre o prăpastie. Pot fi lungi și întinse prin goluri alpine, prin pădure sau prin iarbă grasă. Vârful montan și vântul sunt prieteni buni. Doi intermediari între cer și pământ. Sunt simboluri ale veșniciei și ale libertății absolute. Cucerirea unui vârf nu este finalul unei călătorii, ci începutul unei alte înțelegeri, purtată mereu de vânt: dorința continuă de a descoperi, de a simți, de a trăi.
Lacul Bâlea – prima iubire
Datorită acestei dorințe, am acceptat provocarea de a urca la peste 2400m altitudine. Căci nu depășisem 2350m. Traseul circuit – Vârfuri din Făgăraș – Vârful Capra – Vârful Iezerul Caprei – Vârful Paltinu – pornește de la Bâlea … eterna Bâlea. Prima iubire nu se uită niciodată. La Bâlea am descoperit măreția muntelui. M-a cucerit la prima urcare pe Transfăgărășan. Sentimentul s-a adâncit odată cu primul spectacol al naturii pe care mi l-a oferit Bâlea între vârfuri de Făgăraș. Aici natura nu se arată, ci se dezvăluie… ca o taină pentru inimi liniștite. Ca o sursă de energie pentru zile cu stare de bine.
Urcarea spre Lacul Capra
Urcarea spre lac începe din spatele Cabanei Paltinul. Ceața se ridică. Lacul Bâlea rămâne cu zâmbete de valuri, șoptindu-ne că ne vedem la întoarcere. Durează o oră și jumătate. E sâmbătă. Sunt mulți iubitori de drumeții. Anul trecut am urmat traseul pe marcajul triunghi albastru în ceață deasă. Atunci, ne țineam parcă de o frânghie invizibilă. Uimirea a fost că lacul ni s-a dezvăluit, iar ceața s-a retras ca o cortină, exact în momentul în care am pășit pe Șaua Caprei (2315m). Acum, ceața e îngăduitoare. Plutește ca un voal subțire, devine fâșie, dispare și reapare impresionant.
Urcarea spre Vârful Capra
În aceeași atmosferă, continuăm drumeția Vârfuri din Făgăraș spre Vârful Capra. Nu ne sperie RO alerta care ne avertizează că, pe Iezerul Caprei, se plimbă un urs. Unii l-au zărit pentru o secundă. Mergem pe versantul opus, cu gândul că, până ajungem acolo, el își va fi încheiat plimbarea. Dar nu adâncim prea mult gândul. Ursul nu trebuie chemat. Fiecare ființă -grăitoare sau necuvântătoare- își are nevoile. Fiecare caută altceva. Putem conviețui. Un salvamontist explica faptul că ursul vine atunci când e chemat. Sau ațâțat. Scena de pe Trasfăgărășan pe care o vedem la finalul zilei este grăitoare: doi turiști intră în pădure să fotografieze ursul. O iau la fugă spre mașină. Ursul îi urmează. L-au deranjat. E firesc să fie supărat.
Vârful Capra – Lacul Capra – Vârful Iezerul Caprei
Vârfuri din Făgăraș… Vârful Capra are o altitudine de 2494 de metri. Aparține golului alpin Moldoveanu. La baza sa, se află minunatul lac glaciar Capra. Denumirea vârfului vine de la caprele negre care viețuiesc acolo. Nu le vedem azi. Dar zărim, de pe vârf, lacul Capra (2230m), lacul Căprița și Monumentul Alpiniștilor. Sunt străjuite, în partea opusă, de Vârful Iezerul Caprei (2417m).
Popas între vârfuri
Între cele două vârfuri, facem un popas pe malul lacului. Mâncăm, ne odihnim, povestim și… medităm. Privim apa limpede. Ascultăm murmurul celor două pârăiașe care se varsă în lac. Iar gândurile ni se limpezesc. Unora le dăm libertatea să plece. Un gând se îndreaptă și înspre cei patru alpiniști. Și-au pierdut viața într-o avalanșă, în 1963. În memoria lor, a fost construit monumentul. Dar avem nevoie să ne umplem mintea de minunăția naturii. Să inspirăm aerul tare. Să primim energia apei, a peștilor, a vântului, a crestelor, a verdelui… Revelator ca de fiecare dată!
Spre Vârful Paltinu
La 2417m, suntem pe Vârful Paltinu. Urcarea… cu opriri. Mai multe. E partea a doua a circuitului. Drumul parcă nu se mai sfârșește. Poteca urcă prin iarba deasă. Admirăm flori de munte și lacul Paltinul. Are și el un pui: Păltinuțul.
Vremea la munte
E când cald… când frig. Ne-au speriat câteva picături de ploaie la urcarea pe Iezer. Ne-am scos zadarnic pelerinele. Azi vremea e prietenoasă. Se spune că vremea la munte e ca o ființă capricioasă. Probabil că acesta este farmecul. Ca un capriciu, „din senin” apare un nor care se scutură… un val de ceață care ascunde muntele… o adiere caldă de vânt… o rafală răcoroasă. Altfel ar fi poate monoton. De pe vârful Paltinu, zărim lacul Bâlea, parcarea cu multe mașini, tarabele cu mâncăruri. Dar nu ne interesează „prea comercialul”. Integrăm în ființa noastră ultimele panorame. Începem apoi coborârea. O stâncă scăldată de șiroaie lucește în soare și ne atrage atenția.
„Glume”… la finalul zilei
Un traseu catalogat drept ușor-intermediar. Da, intermediar pentru mine. Se observă și din „glumele” – greșeli – cu care încheiem drumeția. La Cabana Bâlea mâncăm o ciorbă de legume și bem fiecare ce poate: unii -șoferi- cola și apă, unii bere. Cer chelneriței să ne preia nota…pardon! comanda. Pe un chelner îl rog să schimbe o bancnotă de 50 de lei în cinci de o sută. Pardon! De zece. Oboseala! Râdem și pornim spre casă… nu cu mai mulți bani, ci cu mai multe amintiri, povești, vârfuri memorabile, pași sănătoși… și energie pentru următoarele zile în care, printre altele, pregătim o nouă drumeție pe poteci cu povești.
Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept pentru alte povești de pe poteci. Pornește la drum!
Călătorește și povestește!
2 comentarii
Ce călătorie minunată prin cuvinte și prin înălțimi! Această postare nu este doar o relatare a unui traseu montan, ci o meditație profundă asupra vieții, asupra sensului urcușurilor și al vârfurilor — fie ele din Făgăraș sau din interiorul nostru.
Mi-a plăcut felul în care ai legat metafora „vârfului” de trăiri umane autentice: liniștea, efortul, orgoliul, curajul, frica, bucuria și împăcarea. Ai surprins esența drumeției ca pe un ritual al descoperirii, nu doar al peisajelor, ci și al propriei persoane. Vârful devine aici un simbol al libertății, al introspecției și al perseverenței.
Fiecare paragraf respiră respect pentru natură și admirație sinceră pentru forța liniștită a muntelui. Lacul Bâlea ca „prima iubire” – ce imagine poetică și atât de adevărată pentru oricine a simțit chemarea Făgărașului! Fiecare stâncă, fiecare rafală de vânt, fiecare urmă de ceață prinde viață în cuvintele tale, ca într-un jurnal de suflet.
Iar nota de umor de la final, cu „glumele” oboselii, aduce exact acel echilibru care transformă o zi de munte într-o amintire vie, caldă, rotundă.
Felicitări pentru felul în care ai îmbinat gândirea profundă cu emoția sinceră și observația atentă. Un text care nu doar se citește, ci se simte! Ai reușit să transformi drumeția într-o poveste cu ecou interior. Mulțumesc pentru această incursiune deopotrivă montană și umană! 🌄❤
Mulțumesc, Robert! Comentariile tale surprind, de fiecare dată, esențialul: emoția din spatele tablourilor naturii. Parcă am fi tovarăși de drumeție. Pentru mine, e un exercițiu de scriere acest blog. Iar comentariile pe care le primesc mă motivează să scriu în continuare.