Transapuseana… un drum și un anotimp. Primul gând care îmi vine în minte este că ambele încep cu litera „T”…
Transapuseana…Toamna… și privind la momentele în care am străbătut Transapuseana, nu o dată, în toamne, în ani, am certitudinea că mi-au oferit: Timp oprit, Tăceri revelatoare, Taine încântătoare, Tâlcuri nebănuite, Tovarăși minunați… Totul!
Transapuseana și Timpul…
Plănuim drumeția pe Transapuseana… timpul tropăie pe lângă mine ca un copil nerăbdător. Ticăitul ceasului imaginar (nu am unul real, pe un perete) mă urmărește ca un spiriduș… și visez cum va fi… Poate timpul se amuză pe seama mea. Îmi vede (căci e imposibil de ascuns) nerăbdarea. Și-mi spune: „parcă ai coborât dintr-o clepsidră răsturnată. Ai nisip pe umerii…”. Zâmbesc! Ce poate face din noi dorința pătimașă dublată de teama inconștientă ca nu cumva clipa să ne scape printre degete! Transapuseana…despre un drum și un anotimp…
Transapuseana… imagini memorabile
Tu unde ții clipele memorabile? Într-o cutiuță ascunsă sau în inimă? Cum le prinzi? Cu o plasă de fluturi sau cu una de pescuit? … pare a mă întreba spiridușul. Păi, le prind cu ființa mea… cu toate organele mele inventate și neinventate… Respir, cu ochii lungi, imagini. Iar Transapuseana oferă mereu imagini care intră în ființă, oferindu-i netimpul unui paradis posibil în acest terestru.
Toamna pe Transapuseana
T… o linie verticală și o linie orizontală. Simbolic, aș zice: stabilitate și direcție, echilibru și decizie. Este T-ul toamnei cu frunza care se așază lin pe pământ sau cu ploaia care se năpustește peste lume. Este T-ul Transapusenei unde timpul este suspendat în peisaje. Este T-ul trupurilor de mesteceni ca lumânări aprinse într-un templu maiestuos. Este T-ul tunelului din pădure care ne conduce pașii spre gospodării și oameni care nu pot trăi decât acolo. Acolo unde se simte cel mai bine crucea echilibrului, punctul de întâlnire dintre cer și pământ.
De ce să revii pe Transapuseana?
Pentru că e un spectacol gratuit… intrare liberă într-o galerie de artă… Transapuseana uimește în fiecare lună a toamnei. Cineva a avut dreptate: să veniți în octombrie să vedeți culori! Da…așa este. Culori, umbre și lumini… joc, fantezie, bucurie greu de prins în cuvinte. Soarele ne răsfață. Își trimite razele printre trunchiurile copacilor, lăsând dâre de lumină să danseze pe pământul plin de frunze și pe potecă. Suntem într-un univers strălucitor… rătăcim în lumini galben-portocalii și ruginii. E liniștitor… sfânt. O căldură discretă, un drum magic, o invitație de nerefuzat în adâncul frumuseții.
Oprim…drumul șerpuit e ispititor
Transapuseana… erou de poveste. Scriem o nouă poveste în Apuseni. Șoseaua care leagă Abrudul de Aiud, trecând prin Bucium, Mogoș, Ponor și Râmeț e magnet pentru iubitorii de natură. Ea poartă călătorul între real și vis, între tăcerea pădurilor și șoaptele vântului. Curbele ei încântă pasionații de condus pe drumuri șerpuite, dar și vânătorii de peisaje. Astfel T-ul își găsește tovarășii U al curbei sau S al succesiunii curbelor. Frunzele galbene (într-un moment al toamnei) sau ruginii (în târziul toamnei) așternute pe marginea drumului, crengile îmbrățișându-se deasupra șoselei ca o boltă ne lasă fără cuvinte.
Trezire pe Transapuseana
Transapuseana… un drum și un anotimp… Soarele răsare la ora 7, într-o zi de început de noiembrie. Înnorat…dar totuși, cu optimism, ieșim să vedem „ce prindem”. Imaginea care se zărește de la geamul pensiunii e promițătoare. Dacă nu e soare, e ceața specifică unei astfel de zile în magicul anotimp. Găsim un punct strategic și … așteptăm… totul se întâmplă foarte rapid. Ceața apare și dispare. Se ridică sau coboară. Voal de mătase mai gros sau mai subțire înghite uneori dealul și pădurea sa. Apoi dezvăluie bucăți din depărtare. Dansează ca un spirit nevăzut. Se răsucește, se topește, reapare. Parcă e un cordon care se aliniază cu dealurile din zare, estompându-le sau evidențiindu-le.
Trunchiuri vrăjite
Un popas între trunchiurile care străjuiesc șoseaua e un nou prilej de uimire. Vedem ceea ce am admirat în fotografii și suntem recunoscători că am ajuns aici. Vălul ceții de pe dealuri s-a lăsat între copaci. E parcă trena lungă a unei zâne care aleargă și ne șoptește să o urmăm. Nu ezităm. Care sunt secretele și promisiunile ei? Pădurea respiră odată cu ea și devine părtașa acestui joc magic. O fereastră se deschide spre cer. Printre ramuri cu frunze ruginii, ceata o perdea ne invită să ne imaginăm ce e dincolo. Și pornim spre casă, gândindu-ne că am fost dincolo de Timp, pe Transapuseana… pe un drum, într-un anotimp.
Același drum, dar câte ecouri în păduri!
Călătorește și povestește!
