Cu bucurie, primul traseu în munții Retezat… cu siguranță, omul bucuros este un om frumos. Bucuria nu se poate ascunde. Ea se răspândește prin ochi, prin zâmbet, prin gesturi. Se transformă într-o oglindă a sufletului.
Mi-au rămas în minte fotografiile unora cu lacul Bucura în jurul căruia oamenii își așază corturile. Așa petrec nopți în natură. M-am întrebat dacă aș face asta. Cele două experiențe cu cortul nu mă încurajează să retrăiesc asemenea momente. Un cort așezat pe înserate lângă o linie ferată… un cort pe care fulgerul îl străbate… impresia că noaptea nu se mai sfârșește… Dar energia pe care am simțit-o la Bucura m-a convins că unele experiențe trebuie reîncercate. Doar dacă am evoluat și am înțeles cum să integrăm în ființa noastră situațiile pe care destinul ni le oferă… Sau noi le oferim destinului…
Răsăritul… înainte de toate
De dimineață, intru în galeria de artă a naturii. Pensula invizibilă pictează cerul. Soarele se arată treptat și strălucește. Norii se risipesc…unii ca niște gânduri rătăcite, alții ca niște corăbii purtătoare de speranță. Lasă lumina să mângâie colinele. Câmpul e încă verde, dar primește galbenul soarelui. E energia pentru o nouă zi frumoasă în care vara și toamna rămân prietene… bune. Fânul adunat în balot pare un soare căzut pe pământ, cu parfum de vară și de belșug. Își are și el simbolistica lui. Căci tot ce crește se strânge, se păstrează și hrănește… viața.
Spre Poiana Pelegii
Început de septembrie… încă verde… încă soare arzător… cu atât mai bine și cu bucurie, primul traseu în Retezat. Și cu prietenie. Căci tovarășii de drumeție își au rolul însemnat pentru împlinirea unui obiectiv. Gândul nu este de a bifa un vârf de peste 2500 de metri. Este despre starea de bine ca efect al unui weekend petrecut în liniștea muntelui alături de oameni dragi. Până în Poiana Pelegii, parcurgem vreo 16 km din Nucșoara. Intrăm în Parcul Național Retezat, după ce achităm taxa de 10 lei/persoană și 15 lei pentru mașină. Primele peisaje încântătoare ni le oferă lacul Gura Apei. Poiana este punctul final al drumului care îi aduce pe turiști cu mașina, în Parcul Retezat.
Lacul Gura Apei
Ne informăm rapid. Este un baraj artificial construit între anii 1975 şi 1986, pe valea Râului Mare. Are o întindere de peste 400 de hectare şi se află la intrarea în Parcul Naţional Retezat. Printre copacii ca niște perdele trase zărim bucăți din el. Și trebuie să oprim. Căci o fereastră lăsată deschisă ne arată o minunăție: o oglindă verde ce poartă amintirea pădurii, străjuită de munții care șoptesc secretele timpului. E echilibru, e taină, iar poezia locului începe să se scrie.
Lacul Bucura
E un joc de cuvinte, e curiozitatea de a afla de unde provine „bucura/bucuria”. Iar dicționarele etimologice oferă câteva explicații mulțumitoare: latină (vocală/voce), de la „voculāre” („a striga”), legat de „vōx” („voce”); o variantă populară ne trimite la „bacchulāre” (a celebra). Poate fi un substrat traco-dacic/autohton. Rădăcina „bucur- ” ar fi autohtonă, cu sens inițial de „frumos”, similar cu albaneza „bukur”. Astfel, poate fi o evoluție semantică: din adjectivul dispărut „bucur” („frumos”), s-a format verbul „a bucura” („a înfrumuseța, a aduce bucurie”), apoi substantivul „bucurie”.
Și nelipsita legendă…
Nu este doar despre etimologie și realități, ci și despre fantezie… căci totul e relativ. Despre o apă limpede și rece care ar fi lacrimile unei fete. Se spune că demult, în locul lacului trăia o fată frumoasă, pe nume Bucura. Ea era fiica unui cioban bogat și era iubită de toți cei care o cunoșteau pentru bunătatea și blândețea ei. Dar Bucura s-a îndrăgostit de un flăcău sărac, iar tatăl ei s-a împotrivit relației lor. Într-o zi, tinerii au hotărât să fugă, dar tatăl i-a ajuns din urmă. Se spune că Bucura, disperată, s-a rugat munților să o apere. Atunci pământul s-a cutremurat și a izvorât o mare de lacrimi, înghițind totul în cale și dând naștere lacului. Și atunci ce poate oferi acest loc? Iubire pură și putere a naturii. Simplu. Pentru suflete frumoase și…bucuroase.
Alte povești pe poteci
Este, însă, și despre haiduci, păstorițe sau spiritul muntelui. Cine știe? Bucura putea fi fata de care era îndrăgostită căpetenia unei cete de haiduci. Aceștia au ascuns în adâncul lacului o comoară. Fata a rămas să o păzească, dar și-a pierdut viața lângă lac. Acesta a primit numele ei. Și de ce să nu credem că acea comoară ar mai străluci în nopțile cu lună, reflectată pe suprafața apei. Dar Bucura ar putea fi și o păstoriță frumoasă, cu o turmă mare de oi. Într-o noapte, pe când dormea cu turma aproape de creasta muntelui, un potop năprasnic a acoperit totul. A doua zi, în locul unde erau oile și Bucura, s-a aflat un lac uriaș, oglindind cerul. Și de ce n-ar fi Bucura un spirit al muntelui, care trăia printre vârfurile Retezatului? Ocrotitor al celor ce treceau prin munți. Dispariția sa i-ar fi provocat tristețe muntelui. Lacrimile lui s-au adunat în căldarea dintre creste, devenind lac.
Vârful Peleaga
Munții Retezat sunt străbătuți pe poteci cu pietre. Mici, mari, plate sau ascuțite. Se presupune că provin din vârfurile retezate de forțe puternice. Rostogolindu-se, s-au zdrobit și au devenit trepte pentru pașii drumeților iubitori de munte. Traseul spre Vârful Peleaga durează aproape două ore. Cu opriri. Pentru bucuria ochilor și pentru imortalizarea peisajelor. După traseul de două ore spre Bucura, cu pădure și cu jnepeni, spre Peleaga aspectul e „de gol” cu pietre. Un gol uimitor… Gol de gânduri rele, plin de…gânduri bune… cu bucurie
Peleag, Peleaga
„Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română”. Ce nuanță aparte are limba noastră! Și descopăr adevărul rostirii stănesciene, prin întoarcerea la substraturile limbii române, la sensuri și la evoluții. Mihai Vinereanu, în al său dicționar etimologic, precizează: „peleag” (var.peleg, pileag, pileg, pilug, chileg, chilug) adj. – 1.„chel, fără păr” (despre oameni); 2. fără pene, golaș (despre păsări). Ciorănescu îl consideră cu origine necunoscută. DAR îl asociază cu „pilug” care, după acest dicționar”, ar fi de origine latină. […] Rom. „peleag” provine de la un mai vechi *pleg, *plec „chel”. Prin urmare, radicalul exista în străromână și, prin asociere, a fost adoptată și forma slavă „pleșuv”. Origine traco-dacă.
Misterios și mistic
Și gândirea se lasă furată nu doar de etimologii, ci și de mituri… Ne putem întoarce în Dacia preistorică. E a lui Nicolae Densușianu părere. Real sau doar mit? Contează mai puțin. Căci sunt povești pe poteci … zăbave ale minții și ale sufletului prea obosite de tumultul cotidianului… Densușianu face o asociere între Peleaga și Pelasg, o entitate mitologică antică, învăluind toponimul într-o aură misterios-mistică. Totodată, se remarcă asemănarea cu numele biblic „Peleg”, ceea ce a alimentat legendele despre locuitori ancestrali ai Retezatului.
Pe o margine…
O fotografie pe o margine a îngustei platforme unde e așezată tăblița care marchează vârful… 2509 m… da, e primul vârf de peste 2500 de metri pe care îl cuceresc… Poate fi o victorie. Dar e, mai degrabă, o nouă revelație… de ce să urc pe vârfuri? De ce să încep acum, în această etapă a vieții mele, după ani în care nu m-am gândit la drumuri pe munte. Glumind, aș spune că am ieșit odată cu urșii… ceea ce o sperie pe mama care se străduiește să priceapă felul în care am ajuns să trăiesc acest prezent marcat de un număr mai aproape de 50 decât de 40. De fapt, e acea ieșire din lăuntrul în care cădem uneori… și fiecare își găsește un fel de ieșire. Pentru mine, „sentimentul de lăuntru”, pe care îl țin uneori ușor, alteori greu, iese triumfător printre pietre, printre copaci și printre oameni… Locuri care se vor descoperite mereu și mereu… Oameni care vin „din aproape”, din familie, dar și „din departe” și care rămân.
Așadar…
O poveste pe poteci despre de unde și de ce… despre nesingurătatea pe care o oferă natura. Despre bucuria care învăluie secunda de viață. Despre transformarea golului în preaplin…
Dacă te regăsești în cele scrise, dă un like și pornește… cu bucurie, în primul traseu în Retezat.
Călătorește și povestește!
