Omul și vulcanul Racoș

Craterul ademenitor

Omul și vulcanul Racoș… Extremele definesc atât omul, cât și vulcanul. Ambii poartă în ei focul distrugător, dar și forța regeneratoare. Peisajul interior se schimbă, redefinindu-se cu fiecare erupție. Erupțiile vulcanice au efect asupra mediului înconjurător; exploziile emoționale afectează relațiile și mediul social, provocând transformări semnificative…

Și „gândirea mea furată se tot duce” în ritmul pașilor pe zgură ce răsună ușor acompaniați de rafale de vânt și tunete prevestitoare. Însă craterul ademenește. Picăturile de ploaie ne răcoresc, dar nu ne întorc din drum. Vulcanul stins Racoș ne șoptește o poveste și ni se dezvăluie cuceritor într-o după-amiază de august 2024.

Povestea Vulcanului

A fost odată un vulcan (cu cea mai recentă activitate din România) și mai e și azi …un con, ultima erupție fiind în urmă cu zece mii de ani. E în munții Perșani, în vecinătatea comunei Racoș, la mai puțin de 70 de km de Brașov, pe drumul spre Sighișoara, pe Dealul Hegheș sau Dealul Capela, cu altitudinea maximă de 610 m, cu o înălțime de 100 de metri și un diametru de 400 de metri. E frumos ca Luna și roșiatic precum Marte. E unic, fără îndoială. Și-a găsit și o mireasă: o vegetație rară care e alături de el în toate anotimpurile și îl face să fie mai atrăgător. Sunt veseli mereu și au integrat în familia lor păsări și fluturi.

Sunt ocrotiți de zeul Hefaistos, stăpânul elementului foc și al metalelor, căci odinioară, vulcanul i-a primit pe ciclopii zeului și a devenit atelierul lor. Aceștia fabricau aici arme pentru zei și eroi, scuturi strălucitoare, fibule, brățări, coliere pentru zeițe și pentru muritoare frumoase. Azi bijuteriile Vulcanului Stins sunt rocile negre, roșii și galbene.

Nu e doar impresionant, dar e și primitor eroul poveștii. E preferat de geologi și descoperit cu uimire de turiști de peste tot cărora le oferă un loc de parcare și un spațiu de plimbare și de relaxare. Trăiește în comuniune cu vecinii săi din Complexul Geologic: Lacul de Smarald și Coloanele de Bazalt. Nici vizitatorii nu vin fără daruri pe care le lasă la intrarea în împărăție, cei mai mari, 25 de lei, cei mici, 15 lei.

Vulcanul neliniștit

Neliniștit, Vulcanul a încercat să se autodefinească. A adunat multe „emoții” care au erupt exploziv: scorii (fragmente de lavă poroasă), lapilli (zgură), bombe și cenușă, gaze și vapori de apă. A apelat la ajutorul geologilor care i-au explicat procesul său de evoluție și i-au redat liniștea. Erupția explozivă a avut loc în hornul vulcanic. Fragmente de lavă au fost aruncate în jurul craterului formând un con vulcanic. Partea marginală a vulcanului a fost acoperită de fragmente de zgură și de cenușă vulcanică.

Unul dintre experți, conf. univ. dr. Vasile Loghin, îi explică: „structura centrală reprezentând conductul obturat al vulcanului este desemnată prin termenul de neck. Sensul geomorfologic este cel de formă de relief derivată din coșul de erupție, care, mai rezistent fiind la eroziune, se înfățișează ca un stâlp, ca o coloană. Și, într-adevăr, vârful Dealului Hegheș, de formă prismatică, constituit din scorii roșiatice cimentate, formează partea terminală a canalului de alimentare a vulcanului de la Racoș. De aici și numele de hegheș (ascuțit, în limba maghiară), dat acestui deal.”

Etapele evoluției eroului

Astfel Vulcanul a aflat că, după încetarea activității vulcanice, a fost acoperit de vegetație. Următoarea etapă în evoluția sa a fost cariera de exploatare a scoriilor bazaltice. Acum e o gaură de pământ care oferă un peisaj unic în interiorul conului de scorie. În pereții acesteia se observă straturile frumos colorate care sunt de fapt produse depuse în diferite faze/episoade eruptive: scorii, lapilli (zgură) și bombe cimentate.

Piatra ca un burete

„Piatra asta e ca un burete, dar nu îl pot strânge”, se aude un glas de copil. Omul și și Vulcanul Racoș… Vulcanul zâmbește și își privește scoriile. Găurelele acelea au fost bule de gaz care au declanșat exploziile. Solidificat, materialul erupt a rămas fără gaz, doar cu aceste adâncituri. Culoarea roșiatică se datorează ruginirii termice a fierului conținut de aceste scorii.

Westernul din Vulcan

„Hei, știai că ți se spune și stratovulcan!”, exclamă un turist care pare a nu se mai opri din a fotografia eroul și a-l așeza în diverse cadre. Privindu-l, Vulcanul îl întreabă: „Îți poți imagina cum am arătat ca un mic orășel cu cincizeci și patru de construcții de lemn de tip western specifice Vestului Sălbatic american? În 2021, povestea mea a găzduit o altă poveste. Aici s-au filmat secvențe din serialul Django inspirat din westernul italian cu același nume creat în 1966. M-au numit New Babylon.”

Paradoxul creației

Și iată cum, simbolic, Vulcanul și omul își trăiesc bucuriile și tristețile într-o luptă continuă pentru a face bine și a ocoli răul. Vulcanul și omul sunt reprezentări ale paradoxului creației prin distrugere, ale echilibrului fragil între puterea distructivă și cea regeneratoare. Replica personajului John Ellis, întemeietorul așezării din filmul mai sus menționat, definește comunitatea pe care el o conduce alături de soția sa, Sarah, fiica pistolarului Django: „Dacă vrei să stai în acest loc trebuie să ai o viziune, trebuie să ai visuri. Un om care nu poate visa e un om pierdut.”

Poveștile lor se inserează în poveștile noastre, ale călătorilor. Le dau nuanțe…le oferă eroi, tâlcuri, suspans și evident amintiri… epice! Sunt povești spuse pe poteci…de natură și de gânduri: esențe redescoperite și vieți înnoite… omul și vulcanul Racoș!

Dacă te-am convins, vizitează Vulcanul Racoș și lasă-mi câteva impresii despre articol în comentarii!
Călătorește și povestește!