Dincolo de cortina ceții – Lacul Capra

Carpe diem!

Dincolo de cortina ceții – Lacul Capra! Nu mi-am imaginat vreodată că voi urca pe cărări de munte, la altitudini de peste 2200 de metri. Însă, deși nu ne schimbăm felul de a fi, ne găsim alte pasiuni, ne facem alte obiceiuri și acestea pot deveni căi înspre noi înșine. Respectăm trecutul care ne-a adus într-un punct al evoluției noastre, îl înțelegem, ni-l asumăm și carpe diem! Ce poate fi mai frumos! În aceste clipe fără timp, întâlnim oameni cu care rezonăm și pe care îi luăm cu noi sau care ne iau cu ei înspre mai departe. Așa am ajuns să descopăr natura în natură, nu doar să o citesc în proze sau în poezii.

Energia Făgărașilor

Munții Făgăraș ne-au tras cu ochiul și ne-am zis: Here we come! Ce? nu putem? Primul traseu care ne-a testat anduranța a fost Bâlea Lac – Negoiu. Am ajuns la Vârful Lăițel (2390 m altitudine). Și atât! Cale întoarsă! Cine poate, merge mai departe. A fost totuși o reușită. Transfăgărășanul rămâne una dintre șoselele „trans” care nu are cum să nu cucerească. Energia locului încarcă și bucură suflete atrase de natura în sine. Ea are limba ei cu sensuri și cu nuanțe ce descriu viața mai mult decât putem bănui. Lecțiile ei sunt simple, dar profunde, căci ea trebuie văzută cu inima dincolo de ochi.

Vara pe Transfăgărășan

Alegem o zi de luni. În weekend e prea aglomerat. Și șoc: mai mulți turiști decât credeam la sfârșit de iulie, într-o zi a săptămânii. Mulți străini. Nu e rău cumva, e bine că oamenii, români sau străini, vor să vadă. Ursoaica cu trei pui ne întâmpină imediat ce intrăm pe șoseaua alpină dinspre Cârțișoara. Evident, mașini oprite pentru că unii vor să hrănească animalele sau vor să le imortalizeze în imagini și scurte filmări. Îi depășim, îi certăm, îi lăsăm în urmă. Nu avem nevoie de distrugători de bună dispoziție. Mai mergem puțin. Coloană de mașini. Să fie atâția turiști? E luni… Sunt turiști, adevărat, dar se și lucrează pe o porțiune de drum. Muncitorii iau prânzul. Stăm puțin, e cald, dar avem muzica preferată în mașină și voia bună. Ajungem la Bâlea Lac. Ora 12.30 aproximativ. Aglomerat. Parcări private pline. Mașini parcate pe marginea șoselei. Deocamdată ceață.

Un prânz la Cabana Bâlea

Decidem să mâncăm o ciorbă. Mulți străini prin zonă, așa că nu primim meniu în limba română. Engleză! Nu ne place „peasant beef soup”. Ce e asta? Ce s-a întâmplat cu limba română? Iar engleza asta pentru cine este? Alegem o ciorbă țărănească de legume. Din meniul în limba noastră. Gustoasă ciorbă! Suntem mulțumiți și sătui. Putem urca spre Lacul Capra.

Prin ceață spre lacul Capra

Traseul (despre care știam că durează aproximativ o oră cu opriri) … nu se vede. Totuși urmărim triunghiul albastru care ne ghidează urcarea. E ceață, „pulbere de apă, dospindu-se-n văzduh”. Dar nu ne sperie aceste fantasme care se vor ridica. Mai văzusem ceață la Bâlea risipindu-se în 15 minute. Iar spectacolul este aproape imposibil de redat în cuvinte. Trebuie privit acolo. Prima parte a traseului ne scoate la Șaua Caprei (2315 m altitudine).

Privind în orice direcție, nu vedem decât turiști coborând, iar după noi alții urcând. Auzim clopoțele de urși, câte un fluier sau limbi variate și asta ne dă încredere. Urcăm ca și când ne-am ajuta de o frânghie invizibilă, ne încurajăm cu fiecare respirație, transpirăm, simțim vântul care ne răcește cam mult trupurile încălzite de efortul depus pe panta cu grohotiș, formând parcă niște trepte. Căutăm cea mai sigură piatră pe care să călcăm, facem și ni se face loc, salutăm prietenos, căci am intrat în comunitatea celor care, fără șlapi, cu echipament și cu drag de munte, vor să simtă vibrația naturii și să fabrice amintiri.

Un colț de stâncă ar sta la fotografiat, dar ceața îl face să dispară și să reapară mai repede decât poate fi fixat obiectivul pentru a imortaliza cadrul. Ceața asta creează o impresie de vălmășag al începuturilor lumii, premergător al creării, al unei revelații, un fel de pasaj fantastic spre o anumită manifestare. Simbolic! Rugăm ceața să fie blândă cu noi și cu mișcări mimând gestul vrăjitoarelor cu un băț magic și formula „abracadabra” încercăm să o alungăm. Mai urcăm 10 minute, după care…o mică pauză. Privim în urmă și nu credem. Panorama este superbă, Lacul Bâlea și cabana și toți turiștii sunt vizibili, căci negura se trage ca o cortină care permite spectatorilor să vizioneze spectacolul. Incredibil!

Lacul Capra – prea frumos

În 10 minute, devenim cuceritorii Șeii Caprei. De aici, citim pe indicator, se pot face următoarele trasee: la Vânătarea lui Buteanu -2507 m- (cel mai accesibil vârf de peste 2500 m altitudine), prin Șaua Vălugii, 30 de minute; la Vârful Negoiu (2 535 m), prin Șaua Paltinului, aproape 6 ore. Noi coborâm spre Lacul Capra (2230m). Suntem și noi lac de apă, dar scoatem haine din rucsac și ne învârtim pe loc să recunoaștem ceea ce citisem despre punctul maxim al acestui traseu.

Se deschid de aici alte trasee, dar pentru noi e prea frumos. Trebuie să gustăm frumusețea asta cu sufletul, apoi cu aparatul foto și cu drona și să o luăm cu noi. Privim lacul, „are formă de liliac”, așa pare. O fi fost un cioban condus aici de o capră strălucitoare, cum am citit undeva? Privim cele trei căldări, admirăm crestele crenelate și înțelegem că natura este arta perfectă.

Picnicuri hai-hui

Zărim Monumentul Alpiniștilor, două corturi și un alt lac mic, Căprița. Unii au avut norocul să vadă și capre negre. Noi urmărim cu privirea o turmă de oi. Ne surprinde rapiditatea cu care acestea dispar în partea cealaltă a versantului. Soarele redevine stăpân, a închis poarta ceții, dar se joacă de-a v-ați ascunselea, pitindu-se după nori și lăsându-ne muți în față alternanței de umbre și de lumini.

Admirăm, fotografiem, filmăm, apoi mâncăm. Din seria „picnicuri hai-hui”, nu poate lipsi acesta. Apoi coborâm cu gândul la apusul pe care, poate, îl prindem mai jos. Ușor la coborâre, ne mână vântul din spate și ne întrebăm ce a fost atât de greu la urcare. E doar o pantă…evident, avem și răspunsul. Lipsa antrenamentului. Nu ne rămâne decât să ne promitem că vom repeta traseul, că vom continua de la lac spre alte vârfuri și așa se face condiția fizică necesară pentru a le cuceri.

Răsărit de seară pe Transfăgărășan

Sosim lângă Lacul Bâlea aproape de ora 18. Soarele începe să apună. Mai durează puțin. Turiștii s-au risipit. Mai sunt câțiva cazați în zonă și unii care au campat lângă lac. Urmărim razele soarelui care se mută în fracțiuni de secundă de pe o pantă pe alta, apoi dispar complet. Doi tineri turiști francezi vor o fotografie profi cu panglica gri ca o pistă de automobilism în spate. Le admirăm curajul de a porni într-o excursie prin țări străine și de a petrece noaptea afară în cămașă și pantaloni de in. Temperatura scăzuse la 11˚C. Pornim apoi spre cazarea din Cârțișoara. Ne însoțește soarele coborând ușor printre siluetele copacilor. E orbitor, e minunat, e un apus impresionant: nuanțe de galben și de roz în frumosul „răsărit de seară”.

Dacă te-am convins, pornește în drumeție! Lasă-mi câteva impresii despre articol în comentarii!

Călătorește și povestește!